Donald Pass - Viziunea care transforma

Artistul vizionar Donald Pass s-a nascut in Cheshire, Anglia, in 1930. De la o varsta frageda a inceput sa picteze peisaje din zona sa natala. La scoala, talentul sau artistic i-a fost recunoscut si a castigat un premiu pentru schita unui inger cu fata de leu pe care o vazuse in gardurile vii de pe margine drumului. La varsta de saptesprezece ani, s-a inscris la Colegiul Regional de Arta Stoke-on-Trent si si-a continuat studiile la Academia Regala de la Londra. A pictat portrete si peisaje cu un grad foarte mare de realism dar, fiind un adept al lui John Constable si Samuel Palmer, munca sa s-a centrat pe peisaje.

Prin 1956, Donald Pass s-a orientat catre peisaje lirice abstracte, care au avut parte de elogii calduroase din partea criticilor precum Lord Alistair Gordon. Si-a infiintat o galerie in Chester si a capatat si mai mult succes cand lucrarile sale au fost selectate pentru Spectacolul Inaugural al Galeriilor Drian din Londra si pentru Expozitia Internationala Premio Lissone din Italia. La sfarsitul anilor 1960, a inceput sa creeze picturi religioase ale Crucificarii, ale Creatiei si ale Madonei cu Pruncul. Au avut acelasi succes ca si peisajele sale abstracte: o Crucificare a fost selectata pentru a fi expusa permanent la Muzeul de Arta Moderna de la Skopje, Macedonia. O scena a Nasterii Domnului i-a adus elogii la expozitia de la New York iar o Madona a fost achizitionata de Elmley Castle. In 1969, Donald Pass traia in Chelsea ca pictor peisagist de succes cu expozitii la Londra si in intreaga lume.

In 1964, artistul a intalnit un tanar in statie Crewe si acesta i-a prezis viitorul, dupa care a disparut. In 1969, au aparut semnele ca se va petrece un eveniment semnificativ. Intr-o dimineata, in casa sa din Chelsea, a avut viziunea unei frumoase fete aurii care i-a aparut la fereastra si a crescut, inconjurandu-i camera. Mai tarziu in acel an, in timpul unei calatorii de lucru, intr-o biserica din Cuckfield, Sussex, pe varful unui deal, privind mormantul unui tanar pilot RAF, a avut Viziunea Invierii.

Dupa aceasta, "totul parea diferit, ca si cum se modificase ceva esential." N-a mai putut picta peisaje abstracte sau pur naturale si nu mai gasea sensul experientei sale. Donald Pass a creat din ce in ce mai putin in urmatorii cativa ani, cu exceptia a trei mari picturi ale Invierii. A parasit lumea artei si a inceput sa predea si, in final, s-a mutat impreuna cu sotia sa la Oxford. In 1984, Sir John Rothenstein, fostul Director al Galeriilor Tate, a vazut cele trei picturi ale Invierii, pe peretele fiicei sale, intr-un apartament din Oxford. A fost foarte incantat, isi aminteste Donald Pass. Profund impresionat de lucrari, l-a impulsionat pe Donald Pass sa mai faca si altele pe aceeasi tema.

Urmandu-i sfatul, Donald Pass a creat si inca o mai face, lucrari avand ca tema Invierea. Primele lucrari sunt imense desene alb-negru. Ulterior a folosit culori si acum foloseste culori, guase, cerneluri colorate si creioane colorate. El spera ca "lucrarile sa fie o imagine clara a Invierii asa cum am vazut-o. Trebuie sa devenim foarte constienti de marile puteri care ne vegheaza; am fost foarte constient de ele in timpul Viziunii mele. Tot ce am vazut a fost invaluit in divin si probabil ca se petrec multe altele pe care nu le putem vedea." El intentioneaza ca lucrarile sale pe tema Invierii sa fie o expresie a vietii si sperantei, nu a mortii, deoarece cred ca Invierea ne spune ca viata va continua si ca moartea este doar o transformare a vietii. El crede ca "noi toti suntem cu totii fiinte marete care vom reinvia si vom participa la cele ce vor urma. Noi suntem cu totii atat importanti dar si marunti. Cred ca fiecare fiinta, fiecare creatura de pe pamant, are parte de compasiunea lui Dumnezeu si cred ca Dumnezeu este esenta compasiunii. Aceasta este ceea ce a reiesit pregnant din tot ce am trait: singurul sentiment pe care l-am trait in acele momente a fost aceasta compasiune coplesitoare."

Pete Townshend despre Donald Pass

"Donald Pass a fost o inspiratie pentru mine. Este un artist a carui viziune a provocat o epifanie artistica. Donald, ca artist, a devenit altul de atunci. A fost martorul unei evidente clare a lumii eterice. Acest fapt imi da curajul de a-mi urma propriile viziuni care sunt de obicei muzicale. Muzicienii, de regula aud sunete pe care nu le pot explica si isi pot petrece o viata intreaga pentru a crea asemenea muzici. Deci, nu doar picturile lui Donald sunt importante – pentru ca sunt atat de frumoase si totusi infricosatoare – ci si considerarea sa ca artist care a acceptat ca ceea ce ni se petrece ne transforma si ne orienteaza. Viata se petrece! Nu este necesar mereu sa luptam cu ea. Donald a avut o viziune si a acceptat consecintele. El n-a pretins ca totul ar fi fost ceva normal si nici nu a avut pretentia ca ceea ce a vazut nu s-a petrecut. Sotia sa a acceptat total si ea evenimentul si asta, cred eu, l-a ajutat pe Donald sa ramana normal. Amandoi au acceptat aceasta aproape apocaliptica transformare de la un pictor normal la un artist cu nuante mistice. Ei au acceptat transformarea lui Donald cu calm. Imi da incredere ca acceptarea unei credinte nesolicitate prin arta poate –aparent – sa aduca cateva aspecte fundamentale. Suntem tentati, in aceste zile si in aceasta perioada a absurdului, sa negam tot ce este metafizic, spiritual sau mistic. Donald si sotia sa si cercul lor de prieteni au demonstrat ca asemenea absolutizari nu sunt totdeauna necesare."

"Viziune nu este cuvantul potrivit", spune Donald Pass. "A fost mai degraba ca un val care s-a ridicat. Am fost atat de constient de ceea ce se petrecea si totusi parea ca nu sunt acolo, ca si cum priveam un film."

Era ora unsprezece intr-o dimineata insorita cand brusc totul s-a intunecat si a aparut o lumina stranie si se auzea un sunet ca un suierat de vant. Mi-au aparut campuri vaste in fata ochilor si vedeam pana la o distanta indepartata ca si cum ar fi fost foarte aproape de mine. Cerul era un spatiu negru infinit pe care se miscau lumini mari. Era in picioare si gradat devenea constient de fiintele si ingerii care il inconjurau si coborau din cer catre el. Ingerii coborau si urcau, veneau din toate directiile si aveau toate marimile. Unora nu li se vedeau fetele, unii erau foarte compasivi si aveau fete frumoase. Altii aveau fete teribile percum ingerul cu fata de leu pe care il vazuse cand era copil.

In mijloc, a coborat un inger enorm, avand bratele deschise si un chip pe care Donald Pass spune ca nu il poate descrie. Coborarea sa era acompaniata de un cor teribil. Mai sus si la distanta, era o un chip frumos si straniu si care nu se putea spune clar daca era femeie sau barbat. Parea ca nu e constient de cei de dedesubt. Intreaga lumina izvora din acest chip extraordinar si de la ingeri. Era o lumina stranie care nu semana cu cea a soarelui si se imprastia astfel incat erau luminate chipurile celelalte.

Cei de pe pamant se ridicau ca din niste chrisalide. Donald Pass isi aminteste ca parea ca “un fel de transfigurare, de renastere" a sufletului din corp. Unii erau in picioare iar altii mergeau in trei directii: unii catre ingerii foarte intunecati care se vedeau la orizont, altii se inaltau in coloane imense catre cer unde ii asteptau ingerii. Ingerii intunecati stateau linistiti mai departe, dar cei care erau mai aproape pareau ca ii atrag catre ei. Erau grupuri de ingeri adunati la un loc, grupuri de fiinte grupate si fiinte despre care Donald Pass spune ca nu erau grupate. La un moment dat s-a parut ca se vad brate ridicate de pe pamant.

Viziunea a durat cateva ore pana a inceput sa se estompeze, catre sase seara. Cu toate acestea, Donald Pass isi aminteste ca in timpul acela a simtit ca si cum timpul nu exista iar spatiul era infinit. In timp ce se estompa, el a devenit constient de ingerii de langa el si a realizat cateva desene cu cei pe care inca ii mai vedea. A ramas in cimitir inca un timp dupa ce a revenit la starea normala. A rugat-o pe sotia sa, Jackie, sa vina sa se intalneasca cu el si, in timp ce mergea catre locul de intalnire, o femeie l-a oprit si l-a intrebat daca fusese in cimitir. Cand i-a raspuns afirmativ, ea a exclamat: "a fost cel mai extraordinar lucru pe care l-am vazut – totul era intunecat, cu exceptia ta care erai inconjurat de lumina."